No menu items!
7.7 C
Baia Mare
miercuri, aprilie 30, 2025

Mesajul Poliției Maramureș: Nu mai agresaţi şi ameninţaţi femeile din familia dumneavoastră!

Alte Știri

spot_img

Ieri, poliţiştii maramureşeni au emis alte două noi ordine de protecţie provizorii împotriva a doi bărbaţi

În primul caz, fostul concubin al unei femei de 31 de ani din Baia Mare a ameninţat-o în repetate rânduri şi a agresat-o pe aceasta.

În cel de-al doilea caz, o femeie de 49 de ani tot din Baia Mare a relatat faptul că aseară, în jurul orei 20.00, a izbucnit un conflict între ea și soțul său, ocazie cu care acesta ar fi agresat-o.

În ambele cauze au fost emise ordine de protecţie provizoriu, iar apelanta a fost invitată la Poliție pentru a depune plângere.

Poliţiştii continuă cercetările.

  •  

Polițiștii maramureșeni îi sfătuiesc pe agresori să își conștientizeze reacțiile agresive, să solicite sprijin de specialitate pentru a reuși să-și gestioneze furia, acest lucru îi va ajuta să relaționeze mai bine cu ceilalți. Iar dacă o relație nu funcționează, e mai bine să plece de bunăvoie, pentru că prin violență nu vor îmbunătăți situația. Şi pentru că multe acte de violență au loc pe fondul consumului de alcool, este indicat să știe că acesta favorizează apariția conflictelor și că multe acte de violență comise sub influența alcoolului au dus la decesul victimei.

Pentru că sunt şi cazuri în care părinţii îşi agresează copiii, aceştia trebuie să înţeleagă că educaţia nu se face prin forţă şi prin frică.

Agresorii trebuie să știe că violența în familie este infracțiune și se pedepsește conform legii.

De asemenea agresorii e bine să știe că victima nu mai este singură. Dacă solicită ordin de protecție provizoriu, beneficiază obligatoriu de asistență juridică.

Armonia se creează. Toţi şi fiecare în parte este responsabil de ambianţa pe care o creează. Întotdeauna alegerea ne aparţine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri