La doar 21 de ani, Cristian Mihai Cardoș a fost condamnat de Tribunalul Maramureș la închisoare pe viață, după ce și-a ucis iubita, cu trei ani mai tânără.
După un proces care a durat câteva luni, un judecător de la Tribunalul Maramureș a decis ca Mihai Cardoș să fie condamnat la detențiune pe viață, el putând să ceara liberarea condiționată abia după ce a executat 20 de ani de închisoare, zi la zi.
Criminalul era cunoscut ca fiind o persoană recalcitrantă, care se droga frecvent.
Crima ar fi avut loc în jurul datei de 6 martie 2020, cadavrul tinerei fiind găsit pe un câmp, din apropierea localității Dorolț, județul Satu Mare. Medicii legiști au comunicat faptul că pe corpul elevei, mai exact în zona capului, au fost descoperite mai multe răni grave care au fost provocate de mai multe lovituri aplicate cu un corp dur.
Ulterior, la audieri, criminalul a declarat că și-a lovit victima, de mai multe ori, cu un box în zona feței. Detaliile furnizate de Cardoș au zugrăvit un tablou al crimei, care arată că acesta a acționat cu o ferocitate maximă. După ce i-a aplicat loviturile peste față, victima a nu s-a mai putut apăra, dar cu siguranță trăia, spun medicii legiști de la Serviciul de Medicină Legală Maramureș.
„La audieri a declarat că după ce și-a lovit victima în zona feței, care era practic desfigurată, autorul infracțiunii de omor a întors-o cu fața în jos, în pământ, și a apăsat-o până când eleva s-a sufocat. Ulterior, când a fost convins că a murit a acoperit cadavrul cu pământ”, ne-a relatat un polițist de la Baia Mare.
Integral pe site-ul evz.ro