Copiii din casele de tip familial și tinerii cu nevoi speciale din centrele de recuperare și reabilitare pentru persoanele cu dizabilități din Baia Mare și Sighetu Marmației au primit cu bucurie darurile sosite de la Consiliul Judeţean Maramureş, prin Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș.
Colăceii, merele și nucile au fost pregătite pentru colindătorii evenimentului Crăciun în Maramureş, însă, având în vedere creșterea numărului infecțiilor SARS CoV-2 din ultimele zile, s-a luat decizia de a aduce feeria Crăciunului în casele maramureșenilor doar prin canalele de comunicare on-line.