CS Minaur Baia Mare a făcut un pas mare spre semifinalele competiţiei de handbal feminin EHF European League, după ce a învins-o pe HC Dunărea Brăila cu scorul de 31-24 (12-12), în deplasare, în prima manşă a sferturilor de finală.
În prima repriză, Minaur a condus şi la patru goluri, 10-6, dar în cele din urmă Dunărea a revenit şi a egalat, scorul la pauză fiind 12-12.
Formaţia băimăreană s-a desprins după pauză şi ecartul a crescut constant până la opt goluri, Minaur câştigând în cele din urmă cu 31-24.
Pentru echipa antrenată de Costică Buceschi au înscris Jovana Kovacevic 8 goluri, Jelena Lavko 7, Linn Blohm 5, Asuka Fujita 4, Cristina Laslo 2, Larissa Fais Munhoz Araujo 2, Eva Kerekes 1, Ana Maria Tănăsie 1, Anca Polocoşer 1. Portarul Filipp Idehn a apărat 11 şuturi (31%).
Golurile formaţiei brăilene au fost reuşite de Marina Dmitrovic 7, Maria Kanaval 4, Alina Czeczi 5, Mădălina Zamfirescu 3, Aneta Udriştioiu 2, Bianca Tiron 1, Bojana Milic 1, Nicoleta Safta 1. Portarii Ljubica Nenezic (3 şuturi apărate) şi Elena Şerban (2) au avut contribuţii reduse.
Au arbitrat kosovarii Ilir Bytyqi şi Syart Kasapi, iar delegat EHF a fost Nicolae Vizitiu (Rep. Moldova).
Manşa secundă se va juca pe 3 aprilie, la Baia Mare.