Cotaţia barilului de petrol a urcat joi, după ce grupul OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători) a anunţat că va majora gradual producţia începând din luna mai, transmit Xinhua şi Reuters.
La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol ‘light sweet crude’ cu livrare în luna mai a crescut cu 2,29 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 61,45 dolari. De asemenea, la bursa ICE Futures din Londra, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna iunie a crescut cu 2,12 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 64,86 dolari. De la începutul anului, cotaţia barilului de petrol Brent a crescut cu aproximativ 20%.
Producătorii se vor întâlni în mod regulat pentru a evalua situaţia de pe piaţa petrolului şi a decide asupra ajustării producţiei, dar majorarea nu va depăşi 500.000 barili pe zi (bpd).
Ministrul Petrolului din Iran, Bijan Zanganeh, a confirmat că OPEC+ va majora în total producţia cu 1,1 milioane bpd până în iulie.
Ministrul Energiei din Arabia Saudită, Abdulaziz Bin Salman, a apreciat că nivelul producţiei încă poate fi ajustat la reuniunea din 28 aprilie
Recent, Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol a previzionat că în 2021 cererea va creşte anul acesta cu 5,79 milioane de barili pe zi (bpd), la 96,05 milioane bpd. Grupul a îmbunătăţit estimarea de creştere a economiei mondiale în acest an la 4,8%, de la un avans de 4,4% previzionat anterior.
Ţările din OPEC+ au redus producţia pentru a susţine preţurile şi a diminua supra-oferta, iar la mijlocul anului trecut au adoptat o reducere record a producţiei cu 9,7 milioane barili pe zi, în contextul în care pandemia a afectat cererea de benzină şi combustibil pentru avioane.