No menu items!
9.7 C
Baia Mare
joi, mai 1, 2025

Cluj: UMF ”Iuliu Haţieganu”, pe primul loc în România în clasamentul cercetării SCIMAGO 2021

Alte Știri

spot_img

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca se află pe primul loc în România în clasamentul SCIMAGO 2021 al instituţiilor academic şi de cercetare şi pe locul 683 în lume.

„SCIMAGO 2021: UMF „Iuliu Haţieganu”, cea mai bună universitate din România în domeniul cercetării. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca se situează pe locul întâi în topul celor 31 de instituţii de învăţământ superior din România incluse în clasamentul SCIMAGO 2021, urcând cu două locuri faţă de poziţia ocupată în 2020. În clasamentul global, ce include 4126 de instituţii de învăţământ superior, UMF „Iuliu Haţieganu” se află printre primele 1000 de universităţi din lume, pe locul 683″, se arată într-un comunicat transmis, joi, de UMF Cluj.

Potrivit sursei citate, Scimago Institutions Ranking (SIR) este un clasament internaţional al instituţiilor academice şi de cercetare, clasificate în baza a trei seturi de indicatori: performanţa cercetării, rezultatele inovării şi impactul social. În acest ranking, sunt înscrise doar universităţile care îndeplinesc criteriile minimale privind numărul de lucrări ştiinţifice publicate.

În 2020, la UMF „Iuliu Haţieganu” s-au derulat peste 80 de proiecte de cercetare şi s-au publicat 836 de articole ştiinţifice în reviste cotate ISI.

„Cercetarea, coordonată cu viziune integratoare şi de internaţionalizare, sustenabilă prin proiecte, este una dintre priorităţile activităţii noastre ca instituţie de cercetare avansată. Prin proiectele de cercetare ştiinţifică pe care le derulăm, ne menţinem şi creştem recunoaşterea naţională şi internaţională, prestigiul şi competitivitatea, într-un context în care acest aspect are o importanţă globală din ce în ce mai însemnată. Datorită eforturilor cadrelor didactice şi ale cercetătorilor din cadrul universităţii noastre, ne situăm printre cei mai buni dintre cei buni şi contribuim cu mândrie şi responsabilitate la dezvoltarea cercetării ştiinţifice medicale şi farmaceutice”, declară rectorul UMF „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, prof. dr. Anca Dana Buzoianu.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri