InfoCons – Asociaţie Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, anunţă parafarea unui protocol de colaborare cu Inspecţia Muncii, cu scopul consultării şi susţinerii reciproce în iniţierea şi derularea de programe şi campanii de educare şi informare a cetăţenilor în calitate de consumatori.
„Inspecţia Muncii are ca principal scop urmărirea îndeplinirii de către angajatori a obligaţiilor legale în domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi al supravegherii pieţei, precum şi a celor referitoare la condiţiile de muncă, apărarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii salariaţilor şi a altor participanţi la procesul de muncă, în desfăşurarea activităţii (…) InfoCons – Asociaţie Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România, reprezentată de domnul Preşedinte Sorin Mierlea, a încheiat un Protocol cu Inspecţia Muncii, reprezentată prin domnul Dantes – Nicolae Bratu, în calitate de Inspector General de Stat, ce are ca obiect consultarea şi susţinerea reciprocă în iniţierea şi derularea de Programe şi Campanii de Educare şi Informare a cetăţenilor în calitate lor de consumatori cu implicaţii puternice la nivel social. Prin semnarea Protocolului, cele două organizaţii confirmă o colaborare îndelungată şi se angajează instituţional să o dezvolte pe multiple planuri, în beneficiul cetăţenilor din România”, precizează sursa citată, într-un comunicat de presă transmis miercuri AGERPRES.
Inspecţia Muncii este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, aflat în subordinea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, prin care se exercită atribuţiile de autoritate de stat în domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi al supravegherii pieţei.
Instituţia are ca principal scop urmărirea îndeplinirii de către angajatori a obligaţiilor legale în domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi al supravegherii pieţei, precum şi a celor referitoare la condiţiile de muncă, apărarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii salariaţilor şi a altor participanţi la procesul de muncă, în desfăşurarea activităţii.