No menu items!
9.7 C
Baia Mare
joi, mai 1, 2025

Maramureșeni, în echipa națională de volei

Alte Știri

spot_img

A început constituirea lotului național masculin de speranțe al României, cel care va reuni cei mai buni jucători născuți în anii 2007 – 2008 și mai mici.

Antrenorii acestui lot sunt Răzvan Parpală (Academia de Volei Tomis Constanța) și Zoltan Kovacs (LPS Bihorul Oradea). Doi antrenori care au mai colaborat la loturile de juniori, reușind calificarea la turneul final al Campionatului European Under 19 în 2015, cu o echipă al cărei lider de generație era Adrian Aciobăniței, cel care a cucerit în primăvară titlul de campion al Franței cu Cannes, dar în care se mai aflau și jucători care au ajuns la naționala mare, precum Rareș Bălean sau Filip Constantin.

Cei doi antrenori au participat între 18 și 23 decembrie, la Complexul Olimpic Sydney 2000 de la Izvorani la deja tradiționala selecție pentru cel mai mic lot al României. Spun tradițională, pentru că la fiecare doi ani, în această perioadă, cei mai valoroși jucători din generația mică sunt chemați la trial.

De data aceasta au fost peste 40 de jucători care au participat. Ei nu au fost selecționați direct de antrenorii lotului, ci au ajuns acolo pe baza recomandării tehnicienilor de la cluburile de unde provin, pentru că aceștia îi cunosc cel mai bine. Abia de la primăvară sau vară încolo, când vor avea loc primele acțiuni ale acestei naționale, selecția va fi realizată de antrenorii echipei naționale, pe baza celor văzute la selecție, dar și a prestației lor din restul campionatului.

www.doarvolei.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri