Vineri, 31 decembrie, la ora 11.20, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa au oprit pentru control un autovehicul tip ATV, condus pe D.J. 108P, în localitatea Bicaz.
Conducătorul ATV- ului a fost identificat ca fiind un bărbat de 60 de ani din Bicaz care nu deține permis de conducere.
Întrucât conducătorul autovehiculului emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Centrul de Permanenţă Fărcaşa, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Sâmbără, 01 ianuarie, la ora 06.30, polițiștii bămăreni au intervenit la un accident rutier produs pe strada Grănicerilor din municipiu.
La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de către un tânăr de 23 de ani din Lăpuș, dinspre bulevardul Unirii către strada Păltinișului, a intrat în coliziune cu un stâlp situat pe partea stângă a sensului de mers, rezultând doar avarierea autoturismului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus ulterior la Spitalul Județean de Urgentă Dr. Constantin Opriș Baia Mare, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor s-a constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Sâmbătă, 01 ianuarie, la ora 22.30, în timp ce patrula de siguranță publică din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă exercita atribuțiile de serviciu, a oprit regulamentar pentru control un autoturism condus pe D.J. 186C – Ieud.
La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 25 de ani din Ieud.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Centrul de Permanență Dragomirești unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Aseară, 02 ianuarie, la ora 23.10, în timp ce patrula Secției 7 Poliție Rurală Suciu de Sus exercita controlul și supravegherea traficului rutier pe DJ 171 C, între localitățile Cupșeni – Libotin, a oprit pentru control un autoturism care circula din direcția Cupșeni – Libotin.
La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 18 ani din Târgu Lăpuș care nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Sesizări în noaptea de revelion privind persoane rănite în urma folosirii unor obiecte pirotehnice
La ora 23,39, polițiștii din Suciu de Sus au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U.
112, de către un bărbat cu privire la faptul că fiul său de 14 ani, s-a rănit în
timp ce a dat foc la un obiect pirotehnic (petardă/pocnitoare).
Cu ocazia deplasării polițiștilor la Spitalul Orășenesc Târgu Lăpuș, unde a fost adus minorul, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate, s-a constatat că prezintă arsuri la membrul superior stâng, dar nu necesită internarea.
La ora 00.48, patrula Secției 4 Leordina a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112 de către un asistent din cadrul U.P.U. Sighetu Maramţiei despre faptul că, la Unitatea Spitalicească s-a prezentat un bărbat de 26 de ani din Poienile de Sub Munte care acuza o durere în zona ochiului drept rezultată în urma unei petarde explodate.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că în jurul orei 00.05, în timp ce bărbatul se deplasa pe strada Horb din Poienile de Sub Munte, pe lângă un grup de personae care detonau petarde pe stradă, una dintre petardele aruncate pe jos, în urma exploziei, i-a sărit în ochiul drept, provocându-i vătămări corporale.
În urma acestui incident, persoana vătămată s-a prezentat la U.P.U. Sighetu Maramţiei, iar ulterior acesta a fost transportat la Spitalul Judeţean Baia Mare pentru investigaţii amănunţite, însă nu a rămas internat.
În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
La ora 00.57, patrula de siguranţă publică din cadrul Secţia 2 Poliţie Rurală Bogdan Vodă a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că un tânăr a ţinut în mână un articol pirotehnic care i-a explodat în faţă.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 18 ani din Rozavlea în timp ce se afla în faţa unui imobil din comuna Botiza a ţinut în mâna dreaptă, un articol pirotehnic de tip FP3, care la momentul exploziei, i-a provocat leziuni în zona feţei.
La faţa locului s-a deplasat și un echipaj S.M.U.R.D., care i-a acordat tânărului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei, în vederea acordării unor îngrijiri medicale de specialitate.
În urma evenimentului nu au mai fost rănite alte persoane.