Miercuri seara, CS Minaur a jucat în deplasare cu CSM Bacău, într-un joc din cadrul etapei a 16-a din Liga Zimbrilor. O deplasare care vine după jocul de luni de la Alexandria, de asemenea câștigat, șase puncte prețioase pentru echipa noastră, care rămâne în zona fruntașă a clasamentului, la bătaie pentru un loc de cupă europeană.
Băimărenii au condus jocul încă din start, având 1-4 (7) sau 2-5 (8). Interesant este că exact în momentul în care fetele conduceau pe Cisnădie cu 5-2, exact atunci și băieții aveau 5-2. Este bine că și la final ne-am putut bucura pentru puncte, ba chiar am mai găsit o similitudine, diferența de scor, de șapte goluri. Cel mai bun marcator din tabăra gazdelor a fost Eduard Iordachi, cu 7 reușite, și ne bucurăm că interul dreapta băcăuan va juca din vară la CS Minaur. Trupa pregătită de Sandu Iacob n-a renunțat la luptă, a redus din diferență, a egalat la 7, apoi chiar a reușit să conducă 11-10 (21). Au venit trei goluri la rând pentru Minaur și un 13-15 la pauză. Diferența de scor a rămas de 2-3 goluri până la 19-21, după care Minaur înscrie patru goluri consecutive și liniștește pe deplin meciul.
CSM Bacău – CS Minaur Baia Mare: 28-35 (13-15)
- Sala sporturilor din Bacău; 300 de spectatori
- Arbitri: Ionuț Cazan (Constanța) – Gesur Suliman (București). Observator: Viorel Dobre (București)
- Aruncări de la 7m: 8-1 (transformate: 6-1; au ratat Rotaru, Dospinescu). Minute de eliminare: 6-10
- CSM Bacău: Vlăduț Rusu, Andrei Cozma, Răducu Tamaș – Eduard Iordachi 7, Gabriel Bujor 6 (unul din 7m), Ionuț Rotaru 4 (unul din 7m), Mihai Bujor 2, Florin Dospinescu 2 (unul din 7m), Teo Coric 2, Bahdan Serhel 2 (unul din 7m), Cătălin Brăescu 1 (din 7m), Rareș Stănică 1 (din 7m), Georgel Costea 1, Sebastian Murariu. Antrenori: Sandu Iacob și Alexandru Acsinte
- CS Minaur: Anton Terekhov, Răzvan Pop – Călin Căbuț 8 (unul din 7m), Andrei Buzle 6, Stefan Vujic 6, Robert Nagy 4, Tudor Buguleț 3, Anderson Mollino da Silva 3, Milan Kotrc 2, Tomas Cip 2, Daniel Bera 1, Gabriel Massuca Teca, Ștefan Huta, Mihai Bușecan, Erik Pop, Alexandru Csepreghi. Antrenor: Alexandru Sabou www.csminaur.ro