Ambasada României de la Kiev este „pe deplin funcţională”, cu 15 membri ai personalului, a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, care a menţionat că a fost retras o parte din personalul neesenţial, respectiv două persoane.
Potrivit ministrului, nu este nevoie de o reducere suplimentară a personalului, iar toate ambasadele statelor membre ale UE la Kiev au aceeaşi logică de funcţionare.
Şeful diplomaţiei române a fost audiat miercuri în comisiile pentru politică externă ale Senatului şi Camerei Deputaţilor privind evoluţiile de securitate din bazinul Mării Negre.
„Am finalizat procedura de returnare în România a membrilor de familie ai personalului diplomatic la Ambasada României de la Kiev şi de la Consulatul general de la Odesa. Celelalte două misiuni consulare care sunt la Solotvino şi, respectiv, la Cernăuţi nu au fost vizate de această măsură pentru că nu este nevoie, sunt regiuni care prezintă un grad mai mare de securitate”, a afirmat Aurescu.
El a adăugat că toate ambasadele statelor membre ale UE la Kiev au aceeaşi logică de funcţionare şi este „important” să fie dat un mesaj unitar.
„În ceea ce priveşte Ambasada României la Kiev, în acest moment, avem 15 oameni în personalul ambasadei, ambasada este pe deplin funcţională. Am retras o parte a personalului neesenţial mai precis doi membri, (…) care sunt deja în România. Nu este nevoie în acest moment de o reducere suplimentară a personalului şi este important să dăm acest mesaj unitar la nivelul statelor membre ale UE. Toate ambasadele statelor membre ale UE la Kiev au aceeaşi logică de funcţionare în acest moment”, a explicat Bogdan Aurescu.
În 12 februarie, MAE a anunţat că a luat decizia retragerii personalului diplomatic şi consular neesenţial din Ucraina. Totodată, ministerul informa că au fost luate toate măsurile privind repatrierea „pe bază voluntară” a membrilor de familie ai personalului diplomatic şi consular. MAE recomanda „puternic” cetăţenilor români evitarea oricărei deplasări în Ucraina şi manifestarea unei atenţii deosebite. www.agerpres.ro