No menu items!
9.7 C
Baia Mare
joi, mai 1, 2025

Iohannis: Voi invita aliaţii să participe cu ajutoare pentru Ucraina

Alte Știri

spot_img

 Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, înaintea Summitului extraordinar al NATO, că le va prezenta aliaţilor hub-ul logistic de la Suceava şi îi va invita să participe cu ajutoare pentru Ucraina.

De asemenea, el a spus că va prezenta îngrijorările legate de Republica Moldova.

„În cadrul acestui summit dorim, în primul rând, să dovedim că suntem uniţi, că suntem uniţi şi în NATO, dar suntem uniţi şi în relaţia transatlantică. Vrem să discutăm cum putem să ajutăm în continuare Ucraina. În primul rând este vorba de ajutor umanitar în Ucraina şi pentru cei care trebuie să părăsească Ucraina, cei care fug din faţa războiului. Vrem să discutăm şi lucruri care, de exemplu, pentru noi, sunt extraordinar de importante, cum ar fi consolidarea Flancului estic al NATO. (…) În cadrul intervenţiei mele voi sublinia importanţa unităţii, importanţa sprijinului pentru Ucraina, pentru refugiaţi. Voi prezenta hub-ul logistic de la Suceava pe care l-am înfiinţat şi voi invita aliaţii să participe cu ajutoare pentru Ucraina. De asemenea, voi prezenta îngrijorările noastre legate de Republica Moldova, securitatea Republicii Moldova, situaţia energetică, economică. Voi insista în continuare că Flancul estic al NATO trebuie consolidat mai bine”, a precizat şeful statului, înainte de a participa la Summitul extraordinar al Alianţei Nord-Atlantice, care se desfăşoară la Bruxelles.

Potrivit lui Klaus Iohannis, nu sunt justificate îngrijorările privind România, având în vedere şi vecinătatea cu Republica Moldova.

„Românii pot sta liniştiţi. România este în siguranţă. Este apărată de cea mai mare alianţă, dar nici îngrijorările legate de Moldova nu au o justificare. Nu există niciun fel de date, în afară de speculaţii în media, că Moldova ar fi ţinta vreunui atac sau ar fi planificată o acţiune care priveşte Moldova. Problemele Moldovei vin din numărul mare de refugiaţi, din slăbiciunea economică şi din situaţia energetică. Ştiţi foarte bine că Moldova este stat captiv, primeşte energie doar din două surse, din Rusia şi din Transnistria, şi cam acestea sunt problemele Moldovei. Aici putem să ajutăm cu finanţări, cu transfer de energie şi, sigur, cu sprijin pentru economia Moldovei, dar dincolo de asta nu avem, la momentul acesta, niciun fel de date că ar exista alte ameninţări”, a subliniat Klaus Iohannis. www.agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri