Tradițiile, portul popular, folclorul autentic, danțul și horile maramureșene, meșteșugurile, gastronomia bogată cu specific românesc, toate acestea au fost descoperite de americani în cele două zile ale evenimentului Romanian Weekend at the Wharf, care a avut loc pe 9-10 iulie la Washington DC.
De asemenea, pentru românii stabiliți în SUA au fost două zile în care au simțit și s-au bucurat românește, chiar dacă sunt departe de țara lor natală.Organizat pentru a celebra cei 25 de ani de la lansarea parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, evenimentul a cuprins spectacole de dans popular și concerte live oferite de artiștii Ansamblului Folcloric Național ”Transilvania”, demonstrații de meșteșuguri tradiționale oferite de meșterii populari Daniel Leș și Petre Codrea, expoziții de straie populare, degustări culinare și oenologice, dar și un colțișor special amenajat în care doritorii și-au făcut fotografii pe baloții de fân acoperiți cu cergile tradiționale de lână.
Publicul prezent s-a bucurat de fiecare moment prezentat în cadrul programului, fiind curioși de elementele meșteșugurilor prezentate, cum ar fi tipul de lemn folosit în sculptură, de lutul folosit în olărit, instrumentele, dar și tehnica folosită. Și expoziția de costume populare a atras atenția, iar artiștii Ansamblului Folcloric Național ”Transilvania” au strâns oamenii în hore și au dansat pe cântecele din folclorul maramureșean.
La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai Consiliului Județean Maramureș, ai Ambasadei României în Statele Unite ale Americii și ai Institutului Cultural Român la New York. Ambasadorul Andrei Muraru a vorbit despre importanța dezvoltării unei cunoașteri mai bune a României în SUA, care să aducă mai mulți turiști din America în România și viceversa. www.cjmaramures.ro