No menu items!
9.7 C
Baia Mare
joi, mai 8, 2025

Popescu: Suntem peste graficul asumat în faţa Comisiei Europene la stocurile de gaze naturale

Alte Știri

spot_img

România este „peste” graficul asumat în faţa Comisiei Europene în privinţa stocurilor de gaze naturale, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, care a precizat că, miercuri dimineaţă, rezerva ţării noastre se cifra la 1,826 miliarde de metri cubi, cu un grad de umplere total de 59,48%.

„Cu privire la rezerva de gaze naturale, astăzi dimineaţă, la ora 8,00, aveam un stoc 1,826 miliarde de metri cubi, adică un grad de umplere total de 59,48%. Suntem peste graficul asumat în faţa Comisie Europene. Am depăşit inclusiv ţinta pe care trebuia să o avem la data de 1 septembrie 2022, respectiv 57%. Ne dorim să depăşim cu mult ţinta de 80% la data de 1 noiembrie”, a precizat Popescu, în cadrul şedinţei de Guvern.

Potrivit ministrului, fluxurile de gaze de intrare în România sunt în parametri normali.

„Nu am observat absolut nicio scădere de fluxuri, atât pe zona de sud, cât şi pe zona de vest a României. De aceea, gradul de umplere este într-un ritm susţinut. Suntem în continuare în discuţii spre finalizare şi discutăm despre aducerea unor cantităţi de gaze atât din Azerbaidjan, cât şi din Statele Unite ale Americii şi Emiratele Arabe Unite. Discutăm, în principal, în momentul de faţă, cu privire la tranzitul acestor gaze prin diverse state: Turcia, Bulgaria, Grecia şi descărcarea gazului lichefiat în porturile din Grecia sau Turcia. Când vom finaliza toate aceste aspecte vom anunţa public”, a completat Virgil Popescu. www.agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri