No menu items!
11.7 C
Baia Mare
miercuri, aprilie 30, 2025

Prevenirea consumului de droguri cu polițiști specializați la Centrul de Echitație și Hipoterapie

Alte Știri

spot_img

În 10 august, polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară și lucrătorii din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Baia Mare au desfășurat o activitate preventivă  la Centrul de Echitație și Hipoterapie din Curtuiușu Mare, având ca temă prevenirea consumului de droguri și a altor substanțe interzise, activitate la care au fost prezenți elevi aflați în tabăra de vară.

Cu ocazia activității desfășurate, elevilor le-au fost prezentate noțiuni generale despre categoriile de droguri și alte substanțe interzise existente, efectele consumului unor astfel de substanțe, dar și noțiuni din Legea nr. 142/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. În acest sens, cei prezenți au avut ocazia să folosească ochelari speciali, care reflectă starea ce se resimte în momentul în care o persoană se află sub efectul consumului unor substanțe interzise, ori sub efectul consumului vădit de alcool.

Pe parcursul activității, dar și la sfârșitul ei, elevii prezenți au avut întrebări referitor la aspectele prezentate, fiind purtat un dialog benefic. Profitând și de contextul vacanței de vară, reprezentanții poliției le-au făcut unele recomandări celor prezenți, pentru prevenirea unor fapte antisociale, îndeosebi cele împotriva patrimoniului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri