Ministerul Apărării Rusiei a anunţat duminica aceasta că rachete Kalibr au distrus un depozit de muniţie în regiunea ucraineană Odesa care conţinea rachete pentru sistemul american HIMARS şi alte sisteme antiaeriene de fabricaţie occidentală, transmite Reuters.
Ministerul rus a mai susţinut că forţele Moscovei au distrus două tancuri M777 Howitzer în poziţii de luptă în regiunea ucraineană Herson şi un depozit de combustibil în regiunea Zaporojie unde – potrivit sursei citate – erau depozitate peste 100 de tone de combustibil diesel.
Reuters menţionează că nu a putut verifica relatările de pe câmpul de luptă.
Totodată, ministrul apărării rus Serghei Şoigu a declarat duminică că Rusia a desfăşurat rachete hipersonice Kinjal (Pumnal) de trei ori în cursul a ceea ce Moscova numeşte o „operaţiune militară specială” în Ucraina.
Rachetele Kinjal fac parte dintr-o serie de noi arme hipersonice pe care preşedintele rus Vladimir Putin le-a prezentat în 2018 într-un discurs belicos în care a spus că pot lovi aproape orice punct din lume şi pot eluda un scut antirachetă construit de SUA.
Serghei Şoigu a declarat la televiziunea de stat că rachetele s-au dovedit eficiente în a lovi ţinte de mare valoare în toate cele trei ocazii, spunând că nu suferă comparaţie şi sunt aproape imposibil de doborât atunci când sunt în zbor.
„Am desfăşurat-o de trei ori în timpul operaţiunii militare speciale. Şi în toate cele trei ocazii a dovedit caracteristici excepţionale”, a declarat Şoigu într-un interviu difuzat de Rossia 1.
Rusia a folosit pentru prima dată sistemul Kinjal în Ucraina la aproximativ o lună după ce a trimis zeci de mii de soldaţi pe teritoriul ţării vecine, lovind un mare depozit de armament din regiunea Ivano-Frankivsk din vestul Ucrainei. www.agerpres.ro