No menu items!
19.7 C
Baia Mare
miercuri, aprilie 30, 2025

Întâlnire la Ministerul Justiţiei cu reprezentanţii Departamentului de Stat al SUA; s-a vorbit despre progresele României în lupta împotriva traficului de persoane

Alte Știri

spot_img

Lupta împotriva traficului de persoane, corupţiei şi crimei organizate au fost subiecte aflate pe agenda de discuţii dintre Ministerul Justiţiei şi Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii.

Potrivit unui comunicat al MJ transmis sâmbătă, secretarul de stat din Ministerul Justiţiei George Bogdan Ilea a primit o delegaţie formată din reprezentanţi ai Departamentului de Stat al SUA şi ai Ambasadei SUA în România, condusă de Kari Johnstone, director al Biroului de Monitorizare şi Combatere a Traficului de Persoane din Departamentul de Stat american.

În cadrul întâlnirii de lucru, subiectele abordate au făcut referire la progresele înregistrate de România în materia luptei împotriva traficului de persoane, în contextul eliminării ţării noastre din lista statelor aflate în Tier II Watch List şi a importanţei consolidării eforturilor naţionale.

Reprezentanţii MJ au reiterat importanţa dialogului bilateral, precum şi corelarea celor trei strategii adoptate în anul 2021 în materia luptei împotriva corupţiei, luptei împotriva crimei organizate şi recuperării creanţelor provenite din infracţiuni, arată sursa citată.

Totodată, au avut loc discuţii despre recomandările adresate României prin intermediul raportului Departamentului de Stat al SUA privind traficul de persoane 2022, fiind subliniate importanţa combaterii disuasive a fenomenului, asigurarea unui cadru legal şi instituţional eficient şi atenţia sporită acordată victimelor acestor infracţiuni, precizează MJ. www.agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri