No menu items!
20.7 C
Baia Mare
vineri, august 8, 2025

Constantinescu: Lansarea Parteneriatului strategic dintre Statele Unite şi România, în urmă cu 25 de ani, a fost un eveniment istoric

Alte Știri

spot_img

Lansarea Parteneriatului strategic dintre Statele Unite şi România, în urmă cu 25 de ani, a fost un eveniment istoric, a declarat, miercuri, fostul preşedinte Emil Constantinescu, după vernisarea expoziţiei de fotografie „Noi, Poporul/We the People”.

„Parteneriatul strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România, lansat în urmă cu 25 de ani, a produs consecinţe importante în plan strategico-militar, în plan politic, în plan economic, în plan cultural şi în plan social”, a arătat fostul preşedinte.

La rândul său, David Muniz, charge d’affaires al Ambasadei SUA la Bucureşti, a vorbit despre ultimul sfert de secol.

„În urmă cu 25 de ani, preşedintele Clinton s-a aflat în Piaţa Universităţii şi a proclamat: ‘Dumneavoastră, poporul român, aţi câştigat respectul întregii lumi pentru că aţi ajuns atât de departe, atât de repede şi pentru că credeţi în dumneavoastră şi în viitorul dumneavoastră…’ şi a adăugat ‘Nu vă abateţi de la direcţia stabilită, viitorul vă aparţine!’. A avut dreptate, la fel şi domnul preşedinte Constantinescu, atunci când a declarat: ‘Peste un ocean aşezat între noi de Dumnezeu, s-a născut o punte construită de oameni: puntea valorilor comune’. Astăzi cinstim tocmai aceste valori comune, iar în aceste vremuri sumbre, ne reamintim cât de important este că le împărtăşim”, a subliniat diplomatul.

Muniz a spus că „aceşti doi lideri nu puteau să prevadă cu ce avea să se confrunte această regiune 25 de ani mai târziu, însă au înţeles clar beneficiile atemporale ale democraţiei şi ale Alianţei… şi, împreună, au creat Parteneriatul strategic SUA-România”.

„Beneficiile aduse de acest sfert de secol de Parteneriat ne aparţin fiecăruia dintre noi – americani, români, aliaţi şi prieteni deopotrivă”, a completat el.

El s-a referit la expoziţia din zona Universitate din Bucureşti. „Fiecare fotografie din această expoziţie vorbeşte despre realizările noastre. Ne-am asumat un angajament faţă de securitatea comună, iar România reprezintă în 2022 un aliat NATO loial şi esenţial. Am stat umăr la umăr în cele mai periculoase locuri din lume. Am încurajat şi felicitat România atunci când a trecut de la rolul de naţiune destinatară la exportator de pace şi securitate”, a arătat David Muniz.

La rândul său, secretarul de stat în MApN Eduard Bachide a evidenţiat că „instantaneele selectate de organizatorii acestei impresionante expoziţii ilustrează nu doar evoluţia unei relaţii de colaborare, ci sunt mărturii ale prieteniei dintre popoarele noastre, ale realizărilor importante pe care le-am obţinut împreună şi de care suntem în egală măsură mândri”.

„Facilităţile defensive instalate aici nu reprezintă o ameninţare pentru nimeni, în niciun caz pentru Rusia, aşa cum insinuează propaganda Kremlinului, ci dimpotrivă, contribuie la apărarea teritoriului aliat împotriva unor ameninţări posibile”, a mai spus Bachide. www.agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri