No menu items!
13.7 C
Baia Mare
vineri, mai 2, 2025

Un ordin de protecție provizoriu emis de polițiști, iar un ordin de protecție încălcat de un tânăr

Alte Știri

spot_img

Sâmbătă, 19 martie, la ora 09.30, polițiștii Postului de Poliție Comunal Băița de sub Codru au fost sesizați prin plângere de către un bărbat de 84 de ani, cu privire la faptul că în noaptea de 17/18martie a.c., între orele 02:00-04:00, a fost agresat fizic, ameninţat cu un cuţit şi legat de un copac din curtea locuinței de domiciliu de către fiul său, un tânăr de 19 ani.

          Tânărul bănuit de comiterea faptei a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie din Sighetu Marmaţiei, în vederea internării.

          În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele tânărului și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate, violenţă în familie şi ameninţare.

  •  

          Aseară, 20 martie, la ora 19.40, polițiștii Biroului de Ordine Publică Baia Mare au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Piața Libertății din municipiu,  o femeie a fost agresată de către concubinul acesteia. 

          Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat persoana vătămată ca fiind o femeie de 24 de ani din municipiu, care a relatat faptul că în ultimele două zile a fost agresată fizic de către concubinul acesteia, un bărbat de 24 de ani, pe numele căruia Judecătoria Baia Mare a emis un ordin de protecție valabil până la data de 03 iulie 2022.

          Victima prezenta leziuni vizibile de violență la nivelul feței și la membrele superioare, motiv pentru care un echipaj SMURD a transportat-o la secția U.P.U. în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, unde a rămas internată.

          Bărbatul bănuit de comiterea faptei a părăsit zona până la sosirea echipajului de siguranță publică, fiind identificat în lipsă, iar în urma investigațiilor specifice, acesta a fost depistat la domiciliu, fiind internat la Spitalul de Psihiatrie Sighetu Marmației.

          În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a ordinului de protecție și  violență în familie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri