În 24 aprilie, la ora 10:34 polițiștii din Borșa au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit decedat în locuința sa.
Deplasați la fața locului, polițiștii au idetificat într-o cameră cadavrul unui bărbat de 63 ani.
În urma examinării exterioare a cadavrului s-a constatat că acesta prezenta leziuni pe corp.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat și depus la morga spitalului din Borșa în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului.
Din primele cercetări efectuate de către polițiști s-a constatat faptul că, pe fondul unui conflict spontan, victima ar fi fost agresată fizic de către soția acestuia, o femeie de 61 ani.
Aceasta a fost internată la Spitalul Municipal Sighetul Marmației în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.