No menu items!
9.7 C
Baia Mare
duminică, mai 11, 2025

Guvern: Sorin Grindeanu – propus ministru interimar al Agriculturii

Alte Știri

spot_img

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, vineri, preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de nominalizare a vicepremierului Sorin-Mihai Grindeanu ca ministru interimar al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, informează Guvernul.

Potrivit sursei citate, prin acelaşi document s-a luat act de demisia lui Adrian Chesnoiu din funcţia de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut, joi, Camerei Deputaţilor ridicarea imunităţii pentru efectuarea urmăririi penale faţă de un deputat din Parlamentul României, la data faptelor şi în prezent având funcţia de ministru, pentru abuz în serviciu. Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că ar fi vorba despre ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

Ulterior, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a anunţat că se retrage din funcţie şi se autosuspendă din Partidul Social Democrat.

De asemenea, el le cere deputaţilor vot pentru ridicarea imunităţii parlamentare.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis, joi, să trimită cererea DNA de ridicare a imunităţii deputatului Adrian Chesnoiu la Comisia juridică pentru întocmirea raportului pentru luni, iar votul va fi dat în şedinţa de plen de marţi. www.agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri