No menu items!
17.7 C
Baia Mare
miercuri, aprilie 30, 2025

Ciucă a discutat cu omologul egiptean despre perspectivele economice bilaterale

Alte Știri

spot_img

Premierul Nicolae Ciucă a discutat, sâmbătă, la Cairo, cu omologul său egiptean, Mostafa Madbouly, despre relaţiile economice dintre cele două state, solicitările României vizând importul de îngrăşăminte, iar cele ale Egiptului – importul de cereale.

Premierul a caracterizat discuţiile ca fiind „excelente”, nu numai la nivel de prim-ministru, ci şi discuţiile tehnice, la nivel de miniştri, precizând că au fost identificate multe oportunităţi de cooperare.

„Va trebui să vedem ce putem facem mai mult împreună, ţinând cont de acest nou context al invaziei Rusiei în Ucraina, care afectează nu numai ţările de la graniţa şi din proximitatea conflictului, ci şi celelalte ţări şi trebuie să vedem ce putem face împreună pentru rezolva toate aceste aspecte care îi afectează pe cetăţenii noştri, economiile şi ţările noastre”, a declarat Ciucă, într-o conferinţă de presă comună cu premierul egiptean.

Prim-ministrul român a menţionat că cele două state vor continua să discute la nivel tehnic, de ministere, aspectele legate de solicitările României privind importul de îngrăşăminte şi ale Egiptului referitoare la importul de cereale şi vor face tot ceea ce pot să nu fie afectate alte ţări de lipsa de cereale, evitându-se, astfel, o criză alimentară.

„Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a vedea cum putem conecta mai bine Uniunea Europeană cu Egiptul, iar dumneavoastră (…) pentru a ne conecta pe toţi cu zona Orientului Mijlociu şi cu ţările africane prin intermediul zonei de liber schimb africane”, a adăugat Nicolae Ciucă.

El l-a invitat pe omologul egiptean să efectueze o vizită oficială în România. www.agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri