No menu items!
17.7 C
Baia Mare
miercuri, aprilie 30, 2025

Inundaţii în nordul Italiei, cu alertă roşie în unele zone

Alte Știri

spot_img

Ploi abundente au provocat inundaţii duminică în nordul Italiei, declanşând alerta roşie în anumite zone din Veneto (nord-est), Friuli (nord) şi provincia Bolzano (nordul extrem), transmite AFP.

În câteva ore, pompierii din regiunea Veneto au trebuit să efectueze peste 400 de intervenţii de urgenţă între Belluno, Vicenza, Treviso şi Veneţia. „Din cauza riscului de alunecări de noroi şi avalanşe din cauza vremii nefavorabile, îndemn pe toată lumea să evite să meargă în regiunea Belluno”, a declarat pentru agenţia de presă Ansa preşedintele regiunii, Veneto Luca Zaia.

Foto: (c)  VIGILI DEL FUOCO HANDOUT/EPA


La Modena, în Emilia-Romagna (nord), râul Panaro a ieşit din matcă, provocând evacuarea locuitorilor în anumite zone în care apa s-a ridicat la 1,5 metri. Unora li s-a cerut să se refugieze la etajele superioare ale caselor lor. Echipaje suplimentare de pompieri au sosit din Toscana şi Piemont.

Foto: (c) VIGILI DEL FUOCO HANDOUT/EPA


Traficul feroviar între Bolzano şi Pasul Brenner la graniţa cu Austria, unde au fost înregistrate ninsori puternice, a fost întrerupt din motive de siguranţă în faţa riscului de avalanşe şi căderi de pietre şi copaci, precum şi pe autostrada A22 între Vitipeno şi Brenner. Oraşul Bolzano nu mai este accesibil decât prin autostradă, celelalte căi de acces trebuind să fie închise.

Foto: (c) Vigili del Fuoco/Handout via REUTERS


Alerta de avalanşă a fost activată în masivul Dolomiţi şi Trentino-Tirolul de Sud, unde pompierii au efectuat 500 de intervenţii în ultimele 24 de ore.

O altă consecinţă a intemperiilor: meciul de fotbal dintre Udinese şi Atalanta a trebuit amânat, deoarece terenul era prea inundat.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri