No menu items!
19.7 C
Baia Mare
vineri, mai 2, 2025

Oros: Mai multe ministere ar trebui să contribuie la dezvoltarea zonelor rurale

Alte Știri

spot_img

Mai multe ministere ar trebui să se ocupe de dezvoltarea zonelor rurale din România, astfel încât în această direcţie să fie alocate mai multe fonduri, a declarat, joi, Adrian Oros, ministrul Agriculturii.

El a participat la o conferinţă online privind Politica Agricolă Comună a României, organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene în România.

Ministrul a arătat că politica UE se bazează pe creşterea componentelor cu valoare adăugată mare pe tot lanţul alimentar.

„Dar această tranziţie către o economie verde, neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon, nu trebuie să afecteze viabilitatea fermierilor şi să atingă scopul pe care ni-l propunem cu toţii: alimente sigure şi de o calitate înaltă. Trebuie să încercăm să stabilim un echilibru între acest tip de agricultură responsabilă şi cu susţinerea viabilităţi fermierilor, pentru obţinerea unor venituri importante pentru fermieri, astfel ca ei să rămână în acest domeniu de activitate”, a completat Oros.

El a precizat că, pentru planul naţional strategic, ministerul a creionat câteva priorităţi.

„Legat de programul naţional strategic, noi am parcurs anul trecut o analiză SWOT, am avut discuţii aprofundate cu toate formele asociative, online sau faţă în faţă, ne-am deplasat în aproape toate judeţele şi au reieşit câteva priorităţi, iar obiectivele ar fi promovarea unui sector agricol inteligent, rezilient şi diversificat, consolidarea orientării către piaţă, creşterea competitivităţii fermierilor, îmbunătăţirea poziţiei fermierului în acest lanţ trofic, dar şi dezvoltarea zonelor rurale”, a spus ministrul.

El a susţinut că mai multe ministere ar trebui să se ocupe de acest aspect.

„La dezvoltarea zonelor rurale ar trebui să contribuie, într-un efort sinergic, şi celelalte ministere, mă refer la cel al Mediului, al Dezvoltării, al Fondurilor Europene, şi ar trebui să fie nişte entităţi multifond, aşa încât performanţa lor să crească şi prin faptul că sumele alocate derulării proiectelor acestor entităţi ar veni de la mai multe ministere, atunci cu siguranţă acest obiectiv privind dezvoltarea locală ar fi atins mult mai sigur decât dacă finanţarea se face doar din banii de la Ministerul Agriculturii”, a arătat Oros.

„Sper ca ceilalţi colegi din Guvern să fi înţeles acest lucru”, a subliniat el.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri