No menu items!
18.7 C
Baia Mare
joi, mai 1, 2025

Femeie găsită decedată în Maramureș

Alte Știri

spot_img

Luni, 19 aprilie, polițiștii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Suciu de Sus au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că o femeie de 80 de ani, a dispărut de la domiciliu.

La fața locului polițiștii au identificat apelantul, un bărbat de 55 de ani, care a relatat faptul că în data de 18.04.2021, în jurul orei 1600, s-a deplasat la domiciliul femeii, ocazie cu care a constat faptul că aceasta nu se afla la locuinţă.

În urma verificărilor s-a constatat faptul că femeia ar fi spus unei vecine că va pleca de acasă deoarece se simte singură.

Ieri, 20 aprilie, în urma activităților de căutare, femeia a fost identificată decedată într-o prăpastie, lângă albia râului Valea Rea, la o distanță de aproximativ 150 de metri de imobilul unde locuia.

Din cercetările efectuate până în prezent s-a stabilit faptul că femeia de 80 de ani, a căzut pe un teren accidentat stâncos, având pereții verticali de 30 m înălțime, decesul putând surveni ca urmare a traumatismelor suferite prin cădere/rostogolire.

Cadavrul a fost depus la Serviciul de Medicină Legală Maramureș, în vederea efectuării expertizei medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

În cauză polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  uciderea din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri