Vineri, 06 noiembrie, instanţa de judecată a dispus faţă de un tânăr, măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, fiind bănuit de comiterea de infracţiuni la regimul rutier.
Marţi, 03 noiembrie poliţiştii din cadrul Secției 2 Politie Bogdan Vodă, au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale, pe DJ 186 în localitatea Bogdan Vodă.
În urma verificărilor poliţiştii au identificat un autoturism care prezenta avarii, parcat la aproximativ 100 de metri de locul producerii evenimentului şi conducătorul acestuia, un tânăr de 21 de ani din comuna Şieu.
Poliţiştii au constatat faptul că în timp ce conducea autoturismul, tânărul nu a observat o movilă de pământ de pe partea carosabilă, deși era semnalizată corespunzător, intrând frontal în aceasta.
În urma impactului nu au rezultat victime doar avarierea autoturismului în cauză.
De asemenea, poliţiştii au mai constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a rezultat o concentrație de 1,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost condus la Centrul de Permanență Dragomirești unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.