No menu items!
20.7 C
Baia Mare
joi, mai 1, 2025

Preşedinta Republicii Moldova: Chişinăul monitorizează îndeaproape evoluţiile din Ucraina

Alte Știri

spot_img

Autorităţile de la Chişinău acţionează în regim de alertă şi monitorizează îndeaproape evoluţiile din Ucraina, a declarat vineri preşedinta Maia Sandu, care şi-a exprimat solidaritatea cu toţi ucrainenii, menţionându-i aici pe cetăţenii ucraineni care se refugiază în Republica Moldova, relatează Radio Chişinău.

„Autorităţile Republicii Moldova s-au mobilizat rapid şi lucrează în regim de alertă, continuăm să monitorizăm îndeaproape evoluţiile războiului din Ucraina, inclusiv evoluţiile din raioanele de nord şi de sud ale Republicii Moldova, unde impactul a fost imediat prin sosirea unui număr deosebit de mare de solicitări de intrare în ţară”, a afirmat Maia Sandu într-o conferinţă de presă.

„În vremuri grele acţionăm cu calm şi responsabilitate pentru a asigura în primul rând siguranţa cetăţenilor noştri”, a spus în continuare preşedintele moldovean, mulţumind cetăţenilor Republicii Moldova care s-au mobilizat şi le-au venit în ajutor refugiaţilor ucraineni.

Maia Sandu a îndemnat la calm şi solidaritate şi a precizat că autorităţile vor oferi ajutor refugiaţilor din Ucraina.

„M-am bucurat să văd o mobilizare exemplară din partea cetăţenilor noştri, autorităţilor centrale şi locale, a mediului de afaceri pentru a ajuta oamenii veniţi din ţara vecină. Vă mulţumesc pentru generozitatea şi solidaritatea de care daţi dovadă în această perioadă grea. În vremuri tulburi, trebuie să putem conta unii pe alţii. Sunt mândră de voi”, a afirmat Maia Sandu, adresându-se concetăţenilor săi prin intermediul presei.

„Mulţi dintre cei sosiţi au venit la rude şi prieteni, dar instituţiile statului sunt pregătite să ajute persoanele care vin din Ucraina şi nu au pe nimeni în ţara noastră. Aceştia primesc provizii şi articole de primă necesitate(…) Chiar dacă în următoarele zile fluxul de oameni din Ucraina va creşte, îi vom primi pe toţi cei care ne vor cere ajutorul”, a asigurat preşedintele moldovean. www.agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri