Aproximativ 150 de militari din Ministerul Apărării Naţionale vor participa, marţi, 1 Decembrie, începând cu ora 11,00, la ceremonia oficială în format restrâns, organizată...
România este acuzată de "tăcere completă" în privinţa investigaţiei privind eşuarea navei Queen Hind în noiembrie 2019, care a dus la moartea a peste...
Premierul Ludovic Orban a afirmat, vineri, că îşi doreşte, la fel ca preşedintele Klaus Iohannis, o administraţie în care influenţa factorului politic să fie...
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au reuşit documentarea activităţii infracţionale a două persoane, care au fost reţinute pentru 24 de ore şi...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţă prin care se acordă zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor,...
Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA) a semnat, joi, contractul de proiectare şi execuţie a sediului Academiei Naţionale de Muzică "Gheorghe Dima", iar...
Marea majoritate a celor 56 milioane de locuitori ai Angliei, inclusiv cei din Londra, vor continua să trăiască sub restricţii severe după sfârşitul lockdown-ului...
Măştile neconforme au fost retrase de pe piaţă de către comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, iar raportul cu neregulile constatate şi sancţionate pleacă...